Craiovenii s-au antrenat pe „Ion Oblemenco” înaintea derby-ului cu Dinamo, iar fanii şi patronul Mihai Rotaru au venit să-i susţină | FOTO

Craiovenii s-au antrenat pe „Ion Oblemenco” înaintea derby-ului cu Dinamo, iar fanii şi patronul Mihai Rotaru au venit să-i susţină | FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorii Universităţii Craiova au susţinut ultimul antrenament înaintea derby-ului cu Dinamo chiar pe stadionul „Ion Oblemenco” şi au avut oaspeţi-surpriză. Patronul Mihai Rotaru, care a fost alături de echipă şi în deplasarea de la Iaşi, a venit şi la şedinţa de pregătire din seara aceasta, la care a apărut şi un grup de suporteri.

Aceştia au ţinut să-i încurajeze pe jucătorii pregătiţi de Dragoş Bon înaintea duelului cu marea rivală, afişând şi un mesaj: „Ura noastră pentru ei (dinamovişti, n.r.), motivaţie pentru lei”. Ultima dată când fanii olteni recurseseră la o astfel de acţiune de susţinere a fost înaintea meciului cu FCSB, pierdut însă de alb-albaştri cu 2-0, în decembrie anul trecut.

Craiovenii s-au antrenat pe „Ion Oblemenco” înaintea derby-ului cu Dinamo. Cum au fost suprinși de fani și de patronul Mihai Rotaru

Universitatea Craiova nu a mai câştigat un meci pe teren propriu de 4 luni, de când au învins Poli Iaşi cu 1-0, gol Bărbuţ, meci în care s-a accidentat Koljic.

„Ne aflăm în faţa unui meci special, este cunoscută rivalitatea dintre Universitatea Craiova şi Dinamo, sunt crescut şi eu cu această rivalitate. Este eternul nostru derby şi o rivalitate extremă.

Păcat că nu se joacă acest meci cu spectatori, ar fi fost stadionul plin şi Peluza Nord ne-ar fi împins spre victorie. Sper să facem un joc bun, să-i dominăm din toate punctele de vedere şi să luăm cele 3 puncte.

Sper ca jucătorii să evolueze cu spiritul oltenesc şi să-i facem fericiţi pe suporteri, fiindcă ei se hrănesc cu victoriile cu Dinamo. Avem un moral mai bun după victoria de la Iaşi, avem din nou spiritul de învingători. Să vă aşteptaţi să fim o echipă ofensivă, care-şi pune adversarul în dificultate.

Nu mă sperie nimic la Dinamo, i-am analizat, dar sunt încrezător în echipa mea”, a prefaţat Dragoş Bon meciul Universitatea Craiova – Dinamo, programat sâmbătă, de la ora 21.

După meciul cu Dinamo, Universitatea Craiova va fi preluată de antrenorul grec Marinos Ouzounidis, care urmează să ajungă în Bănie şi la meciul cu dinamoviştii, apoi va semna contractul şi va fi prezentat.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la Galaţi. Copilaşul a fost lovit…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
PUTIN vrea pace. China a făcut marele anunț
PUTIN vrea pace. China a făcut marele anunț
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×